Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției
sale Ecaterina (Catinca), , fata logofătului Dumitrache Sturdza din
Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru
Sturdza. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților de la Solești, în
ținutul Vasluiului, alături de cei trei frați: Constantin, Theodor și
Dumitru și de sora Zoe. Primește de mică o educație aleasă, după
severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a
mamei. Elena a învățat limba germană și, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebită eleganță în corespondența întreținută cu prietena sa Hermiona Asachi. De la șapte ani își continuă studiile particulare, cu guvernante și profesori străini, la moșia de la Șcheia (Alexandru Ioan Cuza), Iași a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copiii acestuia și ai altor rude apropiate.
Calitățile sale sufletești și educația primită au îndemnat-o să-și
dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile.
Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu o afecțiune maternă.
Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu o afecțiune maternă.
Elena Doamna, femeia plăpândă și sfioasă, a supraviețuit tuturor
celor care i-au marcat viața în vreun fel. Poate că lovitura cea mai
grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869. A împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat și, după moartea acestuia la 16 mai 1873,
„i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se
rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le
îngăduise și - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume
putea să aibă acest drept” (N. Iorga).
Supraviețuind tuturor celor pe care i-a iubit, și-a petrecut ultimii ani de viață la Piatra Neamț. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântată la Solești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu