Otto von Bismarck

Artizanul unificarii Germaniei in secolul al XIX-lea, una dintre cele mai puternice personalitati ale epocii moderne, s-a nascut langa Berlin, la Schonhausen, in Prusia, unul dintre cele 39 de state germane rezultate in urma epocii napoleoniene. Familia sa provenea pe linie paterna din zona de la rasarit de Elba si avea o vechime de peste cinci secole, facand parte din aristocratia germana. Educat mai intai la Berlin, fara a dovedi in timpul anilor de studii aptitudini intelectuale deosebite, a fost admis in 1832 la Universitatea din Gottingen, revenind la Universitatea din Berlin in 1834. Integrat in sistemul administratiei de stat, a demisionat in 1838, dezgustat de birocratia prusaca. Pana in 1847 a dus o viata dezordonata care a intrigat mediul german atat de disciplinat, fiind considerat un salbatic. Din 1847, cand s-a casatorit, s-a avantat in viata politica, fiind indeaproape sustinut de sotia sa, Johanna von Putkammer. A devenit in acelasi an deputat in Parlamentul prusac. Conceptiile politice ale lui B., cristalizate in timp, vizau rolul central al monarhiei (al dinastiei de Hohenzollern) in cadrul constructiei statale prusace si slujirea dezinteresata a statului, dincolo de orice interese personale. S-a afirmat puternic in timpul Revolutiei de la 1848 care a cuprins si statele germane, aflate in epoca respectiva sub autoritatea Austriei. Intentia regelui Prusiei, Frederick Wilhelm al IV-lea, de a constitui o Germanie unificata a fost pe punctul de a declansa un conflict militar cu Austria care isi vedea astfel pozitia de lider al lumii germane pusa sub semnul intrebarii.

Henric al VIII-lea

Nascut la Greenwich, a fost rege al Angliei intre anii 1509 si 1547, iar din 1541 si-a luat si titlul de rege al Irlandei. A fost fiul regelui Henric al VII-lea (1485-1509). In primele decenii ale domniei nu si-a exercitat puterea direct, ci prin intermediul cardinalului Thomas Wolsey, care a indeplinit functia de cancelar intre anii 1512 si 1529. Dar, din anii 30 ai secolului al XVI-lea, regele a condus Anglia direct si autoritar. In conditiile in care pe continent se declansase Reforma religioasa, H. s-a preocupat si el de aceasta problema. In vederea reformarii Bisericii engleze, regele a actionat pentru a-si asigura sprijinul politic si religios si a convocat de mai multe ori Parlamentul (intre anii 1529 si 1532) si pe reprezentantii clerului (in noiembrie-decembrie 1534). H. a fost proclamat seful suprem al Bisericii Angliei in anul 1531, iar prin Actul de Suprematie, din anul 1534, a fost recunoscut de Parlament ca sef suprem al Bisericii Angliei. Cancelarul Thomas Morus, care s-a opus acestor masuri, a fost condamnat la moarte si decapitat la data de 7 iulie 1535. A urmat, intre anii 1536 si 1539, desfiintarea manastirilor si secularizarea averilor lor, ceea ce a facut ca in proprietatea coroanei engleze sa intre importante fonduri funciare ale Bisericii. 

Elisabeta I a Angliei

Elisabeta I ( 7 septembrie 1533 24 martie 1603 ) a fost regina a Angliei si regina a Irlandei din 17 noiembrie 1558 pana la moartea sa. S-a nascut in 1533, din casatoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu putin timp dupa nasterea fetei, a fost decapitata. Avea trei ani cand toata lumea din curte a uitat de ea, unde pana atunci fusese rasfatata. Era o fata inteleapta, invatata, cu un caracter violent, dar stia sa ramana si izolata; a crescut intre intrigi si comploturi, care au facut-o precauta si banuitoare. In 1558, la numai douazeci si cinci de ani, la moartea sorei sale Maria, i se incredinteaza soarta tarii, care a devenit slaba si saraca in urma razboaielor si a luptelor religioase. Elisabeta jura ca ii va purta de grija pana la moarte. Aceste cuvinte au constituit pentru ea un juramant cat se poate de real, lucru de care ministrii si consilierii s-au convins imediat ce au cunoscut caracterul noii stapane. Fiind convinsa ca soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, in timpul celor patruzeci si cinci de ani de domnie isi indeplineste sarcina cu multa maiestuozitate si siguranta in sine. Domnia reginei Elisabeta este denumita era elisabetana sau epoca de aur, fiind marcata de sporirea puterii Angliei pe plan mondial.

Winston Churchill

Personalitate marcanta a secolului XX, considerat cel mai important om politic britanic al acestui secol, avand o cariera politica de o longevitate surprinzatoare (din timpul reginei Victoria pana in perioada Razboiului Rece), castigator al Premiului Nobel pentru literatura in 1953, a ramas in istorie in primul rand prin activitatea depusa in slujba Angliei in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. S-a nascut la Blenheim Palace, in Oxfordshire, la 30 noiembrie 1874, fiind fiul Lordului Henry Spencer Churchill, membru al Camerei Comunelor din Parlamentul britanic. A urmat Harrow School, apoi Colegiul Militar Regal de la Sandhurst pe care l-a absolvit in 1895 intrand ca locotenent-secund in Regimentul 4 Regal de Husari. In acelasi timp a fost si corespondent de razboi pentru un ziar din Londra. In 1895-1896 a fost trimis in Cuba, apoi in India, Egipt, Sudan, teritorii aflate sub control britanic in care se desfasurau rebeliuni. Aceste calatorii i-au prilejuit publicarea primelor sale carti (The Story of the Malakand Field Force - 1898 si The River War - 1899). Dupa ce a demisionat din armata in 1899 a calatorit ca jurnalist in Africa de Sud, in timpul desfasurarii Razboiului burilor. A cazut prizonier, fiind intemnitat la Pretoria de unde a reusit sa evadeze si sa revina in Anglia.

Filip II

S-a nascut la Valladolid. Dupa ce tatal sau, imparatul Carol Quintul, a renuntat la tron, Filip a devenit rege al Spaniei, domnind intre anii 1556 si 1598. A stapanit un teritoriu intins, in afara posesiunilor spaniole gasindu-se sub autoritatea sa, din 1580, si Portugalia cu imperiul ei colonial. Cu toate acestea, nu a purtat titlul de imparat. Pe plan intern, el a detinut puterea absoluta, a actionat intotdeauna pentru intarirea autoritatii regale si s-a sprijinit pe Biserica Catolica, dar si pe un aparat birocratic numeros. Rolul Cortesurilor a fost restrans (ele au ajuns sa fie convocate doar pentru acordarea de subsidii), iar privilegiile oraselor au fost reduse.

Abraham Lincoln

Abraham Lincoln (n. 12 februarie1809 – d. 15 aprilie1865), câteodată numit Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit), supranumit Rail Splitter și The Great Emancipator, a fost cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1861 - 1865) și primul președinte republican.

 Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei și a dorit abolirea acesteia. A avut un rol major în cristalizarea eforturilor Uniunii în cadrul Războiului Civil American prin selecționarea generalilor și aprobarea strategiilor lor, respectiv prin selecționarea oficialilor superiori civili ai Nordului. Astfel a pronunțat, pe 1 ianuarie 1863 Proclamația emancipării. A supervizat eforturile diplomației americane, a patronat politic operațiile Partidului Republican, a informat opinia publică prin mesaje și cuvântări (așa cum a fost faimoasa Cuvântare de la Gettysburg), a inițiat, formulat și condus planuri sociale esențiale (așa cum ar fi abolirea sclaviei și Reconstrucția Uniunii).

Roosevelt, Franklin Delano

Singurul preşedinte american căruia i-au fost încredinţate patru mandate succesive s-a născut la 30 ianuarie într-o familie bogată din Hyde Park, New York.S-a afirmat în viaţa politică în cadrul Partidului Democrat, fiind ales senator în Adunarea legislativă a statului New York în 1910. La sfărşitul Primului Război Mondial, a reprezentat S.U.A. la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). La un an de la încheierea Conferinţei, s-a îmbolnăvit de poliomielită, devenind, practic, infirm. Cu o voinţă de fier, ajutat de soţia sa, va reînvaţa să meargă, dar nu se va mai restabili pe deplin până la sfârşitul vieţii. Totuşi, nu a renunţat la cariera politică, pe care a urmărit-o cu înverşunare, reuşind să fie ales în postul de guvernator al statului New York în 1928, post în care a fost apoi reconfirmat în urma alegerilor din 1930.