joi, 16 mai 2013

Filip II

S-a nascut la Valladolid. Dupa ce tatal sau, imparatul Carol Quintul, a renuntat la tron, Filip a devenit rege al Spaniei, domnind intre anii 1556 si 1598. A stapanit un teritoriu intins, in afara posesiunilor spaniole gasindu-se sub autoritatea sa, din 1580, si Portugalia cu imperiul ei colonial. Cu toate acestea, nu a purtat titlul de imparat. Pe plan intern, el a detinut puterea absoluta, a actionat intotdeauna pentru intarirea autoritatii regale si s-a sprijinit pe Biserica Catolica, dar si pe un aparat birocratic numeros. Rolul Cortesurilor a fost restrans (ele au ajuns sa fie convocate doar pentru acordarea de subsidii), iar privilegiile oraselor au fost reduse.

 Economia spaniola insa a avut de suferit de pe urma politicii promovate de F. Finantele statului au secatuit, deoarece a cheltuit foarte multi bani pentru a mentine suprematia Spaniei in Europa. Catolic fanatic, regele a dorit sa impuna catolicismul cu forta in tarile de Jos stapanite de Spania, persecutandu-i pe calvinisti. Tot fanatismul religios l-a determinat sa-i alunge pe moriscii (mauri convertiti la catolicism) spanioli in alte zone, economia avand de suferit de pe urma acestei masuri. Pe langa persecutiile la adresa calvinistilor, in tarile de Jos a mai comis si alte greseli, incalcandu-le autonomia si impunandu-le noi taxe. Aceste masuri au determinat, in anul 1566, declansarea rascoalei antispaniole a tarilor de Jos. Provinciile din nord au reusit sa se elibereze de sub dominatia spaniola, luand astfel nastere, in 1581, statul olandez independent. La sfarsitul domniei, in 1598, Spania a intrat intr-o perioada de declin, deoarece economia era in regres si finantele erau secatuite, in ciuda exploatarii unei mari cantitati de aur si de argint din colonii. Spania nu mai detinea nici suprematia politica, maritima si militara, acum ridicandu-se noi puteri (Anglia, Olanda si Franta), iar Invincibila Armada, flota spaniola, a fost infranta de englezi in 1588 si distrusa de o furtuna. A murit la Madrid, oras pe care l-a ales drept capitala inca din anul 1561.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu