joi, 14 februarie 2013

Roosevelt, Franklin Delano

Fișier:Franklin Roosevelt - Presidential portrait.jpg
Singurul preşedinte american căruia i-au fost încredinţate patru mandate succesive s-a născut la 30 ianuarie într-o familie bogată din Hyde Park, New York.S-a afirmat în viaţa politică în cadrul Partidului Democrat, fiind ales senator în Adunarea legislativă a statului New York în 1910. La sfărşitul Primului Război Mondial, a reprezentat S.U.A. la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). La un an de la încheierea Conferinţei, s-a îmbolnăvit de poliomielită, devenind, practic, infirm. Cu o voinţă de fier, ajutat de soţia sa, va reînvaţa să meargă, dar nu se va mai restabili pe deplin până la sfârşitul vieţii. Totuşi, nu a renunţat la cariera politică, pe care a urmărit-o cu înverşunare, reuşind să fie ales în postul de guvernator al statului New York în 1928, post în care a fost apoi reconfirmat în urma alegerilor din 1930.
A impus înlăturarea prohibiţiei (interzicerea consumului de băuturi alcoolice pe teritoriul S.U.A.), încheind astfel o epocă dominată de violenţă şi jafuri patronate de organizaţiile de tip mafiot. În august 1941, Roosevelt şi primul-ministru britanic Winston Churchill semnau Carta Atlanticului, la care a aderat ulterior U.R.S.S., punând bazele alianţei Naţiunilor Unite care a cuprins statele care au luptat împotriva Germaniei, Italiei şi Japoniei până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

 Atacul japonez de la 7 decembrie 1941 asupra bazei americane Pearl Harbor din insulele Hawaii a constituit prilejul pentru implicarea efectivă a S.U.A. în război. A doua zi, răspunzând solicitării preşedintelui, Congresul american a declarat război Japoniei, iar la 11 decembrie 1941 Germaniei şi Italiei. Implicarea lui Roosevelt în politica americană de război a fost totală şi decisivă. De la început, principala preocupare a reprezentat-o înfrângerea Germaniei. Preşedintele a participat personal la Conferinţele interaliate de la Teheran (unde problema principală a constituit-o deschiderea celui de-al doilea front în Europa) şi Ialta (unde s-au pus bazele organizării postbelice a Europei).
A murit la 12 aprilie 1945, după ce fusese ales a patra oară preşedinte al S.U.A., cu câteva zile înainte de înfrângerea Germaniei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu